cbbc@cbbc.ro
+40-21-2105160

Real estate & Construcții

Real estate & Construcții

  • asistență juridică și reprezentarea societăților de construcții și a beneficiarilor lucrărilor de antrepriză, atât cele din sectorul rezidențial, cât și de birouri, inclusiv negocierea, redactarea și semnarea de contracte de antrepriză, contracte FIDIC, contracte de subantrepriză, joint-venture sau de executare de diverse servicii principale sau conexe (servicii de arhitectură, de inginerie constructivă, de inginerie de instalații etc.), consultanță pentru proiectele de construcții și de infrastructură, atragerea finanțărilor pentru proiectele de investiții imobiliare, consulțantă pentru întocmirea documentației de participare la procedurile de achiziții publice, inclusiv negocierea contractelor de achiziții publice, obținerea de autorizații specifice în domeniul legislaţiei constructiilor;

 

  • consultanță în domeniul dreptului imobiliar în vederea achiziției, dezvoltării și operării de proiecte imobiliare (construcții de birouri, supermarket-uri, centre logistice, rețele de distribuție carburanți, parcuri eoliene), ocupându-ne de toate aspectele pe care le implică tranzacțiile imobiliare, inclusiv vânzări/cumpărări de bunuri imobile, negocierea, redactarea şi semnarea de contracte de vânzare-cumpărare, închiriere, asocieri în participație;
ro_RORomanian